Taberele Love Bihor

Programul Love Bihor a început în 2015 cu o tabară pentru 20 de copii care au răspuns curajoși la invitația noastră de a dovedi cât de mult iubesc ei județul Bihor, în luna august au stat 5 zile la Roșia unde au avut ocazia să descopere minunățiile naturale și tradițiile județului. În 2016 la începutul lunii august pentru 7 zile 15 copii din familii normale și 15 copii din centru de plasament au avut ocazia să participe în tabăra Love Bihor unde am învățat împreună să ne acceptăm!
În perioada 14-19 iulie și 14-19 august, prin programul Love Bihor a orgaanizat două tabere pentru copiii proveniți din familii defavorizate din județul Bihor. Prima tabără a avut loc la Valea Drăganului, la aceasta au participat 27 de copii cu vârsta între 7-9 ani, cea de-a doua tabără are loc la Stâna de Vale, la aceasta participă 45 de copii cu vîrsta între 10-14 ani. Copiii provin din familii defavorizate din județul bihor și au fost selectați cu ajutorul partenerilor locali: Asociația „Maria Cioară” Sântandrei, Centrul de zi „Prietenia”, Școala Generală Luncșoara.
În cadrul taberelor copiii au participat la activități special gândite și modificate în funcție de preferințele acestora, astfel avem ateliere de creație precum: pictură pe sticlă, Quilling, confecționare jucării, țesut, ceramică. Ateliere de dezvoltare personală prin activități organizate specifice și prin magie susținute de către magicienii Eduard și Bianca din partea asociației „Simte Magia”. Ateliere de îndemânare prin organizarea activităților de consolidarea echipei și Tir cu arcul. Ateliere de sport și distractive care cuprind lecți de dans, cuburi rubic, vizionare de filme, karaoke, petreceri, spectacol de talente, activități la piscină, călărie, foc de tabără și drumeții.
Scopul taberelor este de a oferi ocazia copiilor proveniți din familii defavorizate șă participe la tabere astfel să poată avea experiența de învățare în cadrul unei tabere, la final, aceștia își dezvoltă abilitățile de socializare, exprimarea gândurilor și indepență.
Taberele Love Bihor sunt posibile cu ajutorul finanțatorilor local, cu sprijinul partenerilor norvegieni și cu deosebita implicare a voluntarilor care își dedică zilele de concediu alături de acești copii. În total, în cele două tabere organizate în acest an, s-au implicat 20 voluntari din care 3 s-au implicat în ambele tabere.